Postcronică la ședința de consiliu local Măgura din 27 mai 2021

Și a mai trecut o lună. În ședința de joi 27 mai 2021 discuțiile au fost în jurul câtorva probleme:
1. Nu pot să nu observ deschiderea consiliului local pentru aprobarea PUZ-urilor din comună. Un lucru bun care ajută oamenii să își construiască proiectul așa cum îl doresc.
2. A fost aprobat un regulament prin care se stabilesc drepturi și obligații atât pentru primărie cât și pentru cetățeni. Astfel s-a discutat de necesitatea primăriei de a interveni coercitiv acolo unde oamenii nu respectă regulile de bun simț de conviețuire in societate. Se va trece la amendarea acelora care de exemplu aruncă deșeuri. Propunerea lui Vlad Trăistaru de a stabili periodic prin comună controale ale primarului însoțit de consilierul local din zonă si polițist este mai mult decât lăudabilă. Tot el a și sugerat ca aceste controale să fie anunțate in prealabil astfel încât principiul prevenției si al prevenirii să primeze si nu neapărat al sancțiunii. Până acum poliția locală de când e înființată nu a dat nici o amendă.
Tot in acest regulament avem și o altă inițiativă bună,tot a primarului, prin care se dorește achiziționarea unor coșuri stradale (30 – 40 de bucăți) precum și a unor băncuțe care să fie amplasate în anumite locuri de odihnă și relaxare. Excelent!
3. În noul contract cu Soma este prevăzută și dotarea fiecărei familii din comună cu 2 tomberoane. Totodată ridicarea fracțiilor de deșeuri va fi făcută săptămânal și nu la 2 săptămâni ca până acum. În Metalbac înca se ridică la 2 săptamâni. Poate se sesizează cineva.
4. De luni se apucă constructorul de grădinița din Crihan, sat nou. Ieeeee!
5. Contractele la apă nu sunt finalizate. Până acum nu s-a terminat această operațiune. Viceprimarul nu a reusit sa explice clar si la obiect cui dăm indicii, periodicitatea transmiterii lor, facturarea și plata. A intervenit primarul și a explicat că se va putea plăti prin OP într-un cont care va fi comunicat și se gândește la o variantă de a transmite acei indici. Până atunci pentru cei care au încheiat contractul joc de glezne. Dacă eram nemulțumit de primar trebuie să ne regândim poziția văzând opțiunile.
6. Se vor repara stațiile de autobuz și deoarece se constată că au fost vandalizate se dorește amplasarea și a unor camere de supraveghere. Și mai bine!

Zile bune și multe!
#daasfaltcand ?

Dacă sunteți nemulțumiți de această cronică o puteți urmări și accesând link-ul:
https://www.youtube.com/watch?v=hT3xRht6Xnc