Totul după ureche!

🛑Am participat în decembrie 2016 la o ședință de consiliu local Măgura. Țin minte că pe ordinea de zi a fost o rectificare bugetară unde suma de 30000 alocată pentru o cofinanțare a unui proiect de 100000 euro cu fonduri nerambursabile care privea restaurarea bisericii din Dealu Mare, monument istoric, era luată și împărțită efectiv celor 4 biserici din comună. Motivul pentru care s-a făcut această împărțeală a fost, după spusele primarului, că nu a fost timp pentru a se depune dosarul de finanțare. Totodată același primar spunea că se mai poate depune acel dosar până în primăvara anului viitor.Anul viitor bineînțeles că nu a mai fost depus. Nici nu a mai fost cineva să îl tragă de mână pe primar.Între timp, biserica a fost întreținută de oameni iar acum consiliul local e nevoit să aloce bani, mai mulți, pentru reparatii. Ce simplu ar fi fost dacă primarul depunea acel dosar…
⁉️Tot primarul a promis în august 2020 că a obținut și finanțare prin CNI pentru a asfalta strada Drumul Bisericii- Cujbic ca de fapt sa nu existe așa ceva și să mai depună dosarul și pe PNDL Saligny.
⁉️Tot primarul a promis în decembrie 2020 că proiectul lui Vlad Stefan Traistaru privind implementarea primăriei pe platforma http://www.ghiseul.ro/ se va face până la finalul lunii iunie 2021. Nici până azi nu avem acces la platformă! M-aș bucura dacă s-ar intampla acest lucru și până în ianuarie când avem de plătit taxele.
✅Trebuie să ne mulțumim cu puțin. Sper că măcar să păstreze ceva bani de motorină pentru deszăpezirea din anul acesta. Oricum vom trece mai ușor prin această iarnă: primăria are o mașină 4×4 nou-nouță! Doar a fost cumpărată pentru a ne face viața mai ușoară.
#daasfaltcand ?